Utile
Programe TMI
Institutul Monroe
Institutul Monroe (TMI), situat în Faber, Virginia, SUA, a fost înfiinţat la începutul anilor ’70 de Robert Monroe ca organizaţie non-profit de cercetare şi educaţie, dedicată explorării şi dezvoltării conştiinţei umane şi bunăstării umanităţii. Institutul este cunoscut în întreaga lume ca deschizători de drumuri în experimentarea diferitelor stări de conştiinţă extinsă, cu ajutorul unei tehnologii audio inovatoare cunoscută sub denumirea Hemi-Sync®.
Metodologia Institutului nu conţine nici un fel de dogmă, nu este subordonată nici unui sistem de credinţe sau religii şi nici vreunei poziţii politice sau sociale, având convingerea fermă că este mult mai important să sprijine şi să ajute participanţii în găsirea răspunsurilor personale decât să promoveze un anumit sistem de convingeri sau doctrine.
Programele, workshopurile şi materialele adiţionale ale TMI încurajează explorarea şi dezvoltarea conştiinţei umane prin experienţa personală. Aceste experienţe oferă o valoare societăţii contemporane prin faptul că participanţii programelor dezvoltă noi abordări în modul de a gândi şi de a fi, o perspectivă diferită de a privi lucrurile, în care însăşi definirea vieţii capătă o nouă semnificaţie. După terminarea unui program TMI participanţii pleacă cel puţin cu o certitudine, aceea că sunt mai mult decât corpul lor fizic.
Ca organizaţie de cercetare, TMI serveşte ca bază de afiliere de cercetare, investigând evoluţia conştiinţei umane şi pune la dispoziţia publicului în mod regulat rezultatele cercetărilor sale ştiinţifice.
Cercetările TMI includ trei domenii distincte:
– cercetările clinice şi aplicate făcute de membrii profesionali ai TMI;
– cercetările independente efectuate de universităţi şi spitale, cât şi cercetările tehnice din cadrul TMI;
– obiectivul declarat de cercetare: de a permite îmbunătăţirea continuă a programelor educaţionale al institutului.
TMI este dedicat premisei conform căreia conştiinţa focalizată conţine soluţii decisive la problemele majore ale experienţei umane. Ca organizaţie de educaţie TMI îşi propune să introducă la toate nivelele activităţii umane abilităţi care vor schimba în mod constructiv direcţia şi destinul omenirii.
Viziunea TMI
Trezirea, la nivel global, a umanităţii.
Misiunea TMI
Sa consolideze efortul de cooperare în întreaga lume pentru promovarea explorării conştiinţei extinse şi a descoperii de sine.
Institutul Monroe admite la programele sale participanţi de orice rasă, culoare, crez şi origine naţională sau etnică.