Despre noi

Programele Institutului Monroe (TMI) sunt prezente în toate zonele lumii şi se bucură de o apreciere remarcabilă de mai bine de 40 de ani.
După SUA, Canada, Australia, Japonia, Mexic, Brazilia, Argentina şi majoritatea ţărilor din Europa, începând din anul 2009, Institutul Monroe își oferă programele şi publicului din România prin intermediul  următorilor traineri consacraţi:

 


Ritta Nicoară
Trainer Outreach și Rezidențial Monroe Institute
Psiholog

Ritta

este membră fondatoare a Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, a terminat facultatea de psihologie, urmată de o formare în Psihoterapie Integrativă, în terapia EMDR (Eye Movement Desentization and Reprocessing – Desensibilizarea şi Reprocesarea prin Mişcări Oculare) și Psihoterapia Integrativă de Cuplu și Familie.

Formarea ca trainer Outreach TMI a urmat-o în Spania, în anul 2009, sub îndrumarea lui Carol Sabick de la Herran, doctor în psihologie, formator internațional, director de programe şi președinte al Institutului Monroe, iar formarea ca trainer rezidențial TMI a urmat-o, câțiva ani la rând, în SUA la Institutul Monroe, unde a lucrat cu traineri de renume ca Dr. Franceen King, Bob Holbrook – diector de cercetare TMI, Marinda Stopforth, Charleen Nicely, Kevin Turner.
Ritta este membră a Diviziei Profesionale TMI, trainer Outreach și Rezidențial acreditat al Institutului Monroe

Este producătorul şi autorul unor CD-uri de relaxare şi meditaţie ghidată, printre titlurile editate numărându-se: „Pilonul Central”, „Prosperitate şi Succes”, „Eternitate”, „Meditaţia Chakrelor”, „Conexiunea”, etc.

https://www.monroeinstitute.org/Ritta-Nicoara

email:

rittanicoara@yahoo.com  sau  ritta@hemi-sync.ro


Traineri invitați din SUA


Andrea Berger, USA Trainer Outreach și Rezidențial Monroe Institute, Master în Psihologie Transpersonală

Andrea

Andrea a crescut la București, a călătorit mult în India studiind yoga și meditația centrată pe lumină și sunetul interior. Acum trăiește în Cincinnati, Ohio, cu soțul ei și cu cei doi copii.
A ieșit la pensie dintr-o companie de bunuri de larg consum, unde a lucrat timp de 22 de ani ca manager de tehnologia informației.
Andrea este trainer acreditat la The Monroe Institute® (TMI), vindecător energetic atestat VortexHealing®, Maestru Reiki și o entuziastă practicantă yoga.
A obținut un masterat în psihologia studiilor transpersonale de la Universitatea Atlantic, fondată de Edgar Cayce din Virginia Beach, Virginia.
Andrea este, de asemenea, fondatorul și președintele organizației non-profit 501(c)(3) „Asociația pentru Evoluția Conștiinței, Inc” care are misiunea de a accelera evoluția conștiinței prin educație, explorare practică și transformare personală.
Începând din anul 2010, Andrea este trainer a mai multe programe, atât la TMI în Virginia, cât și pe plan internațional, și a condus programe ca Gateway Voyage®, Lifeline®, Guidelines®, Exploration 27®, Starline I, II și Starline Reunion.
Ea este coordonatorul regional al rețelei regionale TMI pentru regiunea Midwest și liderul Local Chapter in Cincinnati, Ohio. De asemenea, a activat în Consiliul de conducere al Local Chapter TMI și este membră al consiliului consultativ al TMI și al diviziei profesionale. ”

https://www.monroeinstitute.org/Andrea-Berger/


Dr. Franceen King

Dr. Franceen King, USA Trainer Outreach și Rezidențial Monroe Institute, Doctor în psihologie

Franceen

Franceen pe parcursul întregii sale vieții a fost un explorator împătimit al conștiinței și a devenit trainer rezidențial și outreach în anul 1986. De-a lungul anilor a conceput mai multe programe TMI, printre care Exploration 27®, Starlines®, Starlines II®, Starlines Reunion® și TDAP (1997).
A experimentat o „trezire” majoră în 1971 și a participat la primul său Gateway Voyage® în 1979.
Și-a început cariera ca administrator intern la Institutul Național de Sănătate și, în cele din urmă, a colaborat cu multe agenții guvernamentale prin propria sa firmă de consultanță din zona Washington DC, care s-a axat pe dezvoltarea organizațiilor și pe dezvoltarea managementului executiv. De când s-a mutat în Florida în 1980, și-a menținut practica de terapeut în terapia individuală și de cupluri, precum și cea de consilier licențiat în sănătatea mintală. A oferit numeroase workshopuri de dezvoltare personală și vindecare energetică prin intermediul propriului ei institut – Institutul de Auto-Conștientizare. Are o diplomă de masterat în consilierea din domeniul sănătății mintale comunitare și un doctorat în Sexologie Clinică. Ea susține ocazional conferințe și interviuri radio și TV . De asemenea, este autoarea mai multor cărți din domeniul psiho-sexologiei.
Franceen a studiat o mare varietate de tehnici de vindecare, de extindere a conștiinței și metafizică și este dedicată să îi ajute pe participanți, prin redarea puterii lor personale, cunoașterea mai profundă a Sinelui Total și atingerea celor mai înalte scopuri și aspirații.
Franceen este trainer în România pentru programele Starlines și Starlines II.

https://www.monroeinstitute.org/franceen-king


Dr. Charleene Nicely, USA Trainer Outreach și Rezidențial Monroe Institute, Doctor în psihologie

Charleene

Charleene este doctor în psihologie și trainer al Institutului Monroe. Ca psiholog este specializat în tehnica Pavillon și oferă consiliere traumatică, evaluări, psihoterapie individuală și de grup și consultări clinice începând cu anul 2005. Misiunea Pavillon este acea de a aduce vindecare și recuperare durabilă persoanelor și familiilor care suferă de alcoolism, dependențele de droguri și tulburările asociate.
Dr. Nicely folosește tehnologia Hemi-Sync® pentru a-și ajuta clienții să învețe să se relaxeze, să-și sporească legătura conștientă cu puterea lor superioară, să-și îmbunătățească concentrarea și să intre în somn odihnitor.
Charleene și-a obținut diploma de licență în psihologia generală la Universitatea Baylor în anul 1974 și și-a dat doctoratul în psihologie clinică la Universitatea din Memphis, în 1980. De 22 de ani are o practică privată cu normă întreagă. Charleene a oferit și continuă să ofere îndrumare și sprijin la sute de oameni care se confruntă cu o gamă largă de provocări în viață.
Charleene este trainer rezidențial pentru programele săptămânale la Institutul Monroe® din Faber, Virginia, începând din 1993. De asemenea, conduce grupuri de meditație, seminarii locale și retrageri de week-end. Ea vă poate oferi îndrumări în timp ce implementați noua conștientizare în viața de zi cu zi, fie personal, fie prin consultare telefonică.

www.monroeinstitute.org/charleene_nicely/


Ibolya Mazurek
Coordonatorul Clubului DEC Romania

Ibi

Ibi s-a născut la București, a locuit în mai multe orașe din țară și s-a stabilit la Satu Mare, unde trăiește de o buna perioadă de timp. 

De profesie este inginer iar după schimbările din 1989, s-a reprofilat și lucrează în domeniul cifrelor dar întotdeauna a fost atrasă de frumusețea și misterele sufletului.

Prin intermediul unei prietene foarte dragi a aflat de tehnologia audio Hemi-Sync, care a fascinat-o din prima clipă.

A participat în anul 2009, la primul workshop Excursie din România, organizat la Cluj Napoca, unde a experimentat beneficiile aduse de această tehnologie audio. Ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost profunzimea și puterea meditațiilor făcute în grup.

În anul următor a urmat programul rezidențial “Gateway Voyage” cu trainerii Carol Sabick de la Herran si Andrea Berger unde a fost aleasă  să conducă Clubul DEC din România, pentru care se simte foarte recunoscătoare. Această activitate îi oferă posibilitatea să vină în sprijinul celor care solicită ajutor pentru vindecare. Împreună cu membri clubului, prin meditațiile DEC, oferă alinare și vindecare tuturor celor care solicită ajutorul DEC.

In anul 2011 a participat la programul rezidențial “Lifeline” care i-a deschis noi dimensiuni ale cunoașteri sufletului uman după ce corpul fizic își face tranziția finală în dimensiunile non-fizice.

Pe lângă aceste activități pe care le face din suflet, practică cu multă plăcerea Tai Qi, Qi Gong, forme de meditații în mișcare care îi completează cu succes activitatea spirituală.

Tel: 0742995971
email: mazurekibolya@yahoo.com


Alți traineri acreditați în România pentru programele de 2 zile:


Dr. Petru Visarion Ștețiu
Trainer Outreach Monroe Institute

Petru

este profesor universitar pensionar, doctor în fizică. El, este căsătorit, locuiește în Cluj-Napoca împreună cu soția sa. Este terapeut Prananadi, practicând și Călătoria de tip Brandon Bays.
Între 2003 și 2004 el a citit cărțile lui Bob Monroe, care i-au schimbat întreaga sa viziune asupra lumii, întreaga sa viață. El a ințeles importanța studiilor lui Bob pentru omenire și necesitatea continuării studiilor sale. În anul 2005  Petru a decis să coopereze cu Andrea Berger pentru promovarea în rândul populației din Romania a realizarilor lui Bob Monroe, a Institutului Monroe și a tehnologiei Hemi-Sync®.  Pentru detalii privind această activitate vezi www.monroeinstitute.org/outreach/Petru-Visarion-Stetiu/

În anul 2018, Petru a absolvit în Italia pregatirea ca Outreach Trainer sub indrumarea lui Andrea Berger și Stefano Roverso. Conducând programe de tip Excursion Workshop®, el ajută participanții să cunoască prin experiența directă cât de mult mai mult decat corpul lor fizic sunt ei,  cum să-și folosească mai bine potențialul lor, cum să-și vindece afecțiuni fizice și emotionale,  devenind astfel mai liberi și având o viață mai bună.

https://www.monroeinstitute.org/node/4040

Website: https://emisinc.ro/


Adrian Turcu
Trainer Outreach Monroe Institute
Psiholog, Psihoterapeut

Adrian

este născut în 1973, în Galați și încă din copilarie a avut o atracție pentru latura spirituală a lumii, motiv pentru care a început să caute în sistemele filozofice, răspunsuri la întrebarile interioare.  Cu timpul, cariera de psihoterapeut, i-a arătat importanța de a fi în relație cu oamenii, de a împărtăși din experiența personală, chiar transpersonală. Programele la care a participat în cadrul Institutului Monroe, i-au permis orientarea către scopul minunat de a lucra cu oamenii în cadrul Workshopului Excursie, fiind atras de Hemi-Sync și de metoda Institutului Monroe pentru caracterul  practic al instrumentelor învățate. Ca Trainer Outreach este încântat să aibă ocazia să împărtășească Workshopul Excursie cu alte persoane interesate de explorarea conștiinței și de vindecare.  Hemi-Sync nu interferează cu practicile existente – capacitatea mentală / spirituală permite o conexiune interioară mai ușoară și mai profundă cu resursele interioare, asigură o creștere minunată a nivelului de conștiintă.
Folosind Hemi-Sync® în mod regulat, această practică i-a adus un sentiment de scop și de împlinire a vieții care este greu de descris. Viața s-a transformat într-o aventură incredibilă, plină de sens și mister.

https://www.monroeinstitute.org/node/4240

Website: https://psizone.ro/


Marilena Ionescu
Trainer Outreach Monroe Institute

Marilena

locuiește în București iar experiența acumulată ca jurist într-o companie imobiliară i-a oferit șansa de a interacționa cu foarte mulți oameni și de a observa diferite tipuri de comportamente umane. Interesată în mod deosebit de interacțiunea cu oamenii, a studiat, de asemenea, Comunicare și Relații Publice in cadrul S.N.S.P.A.
Spiritualitatea a constituit un important punct de interes pentru ea încă de la o vârstă fragedă. De-a lungul anilor și-a căutat propria cale, abordând diverse practici spirituale, cum ar fi Qigong, Reiki și Budism, pe acesta din urmă practicându-l și într-o mănăstire din Nepal.
Drumul a condus-o în cele din urmă la TMI și tehnologia Hemi-Sync, care a fost punctul culminant al căutării ei spirituale: încă de la prima întâlnire, în anul 2010, a simțit că a găsit ceea ce căuta. A participat la toate programele organizate de TMI în România.
Ori de câte ori suntem fascinați de ceva, ne face plăcere să vorbim despre acest lucru, și chiar mai mult decât atât. Acesta este motivul pentru care, în anul 2018, devine Outreach Trainer, avându-i ca îndrumători pe Andrea Berger și Stefano Roverso.
În calitate de Outreach Trainer dorește să ajute oamenii să se elibereze de credințele limitative și să se descopere pe ei înșiși prin metodele oferite de programele TMI.

Tel: 0723-614 824


Toma Krstic
Trainer Outreach Monroe Institute

Toma

Toma Krstic s-a născut în Serbia. În copilărie a locuit în diferite țări, a cunoscut oameni și culturi noi. Aceste evenimente din viată i-au stimulat curiozitatea încă de când era mic, determinându-l să se întrebe ce forță ne guvernează și ne influențează viața și de ce destinele umane sunt atât de diferite. În permanenta căutare a sinelui și dorind să își găsească calea, a hotărât să se stabilească în București, România.

Încercând să afle mai multe despre acest subiect a participat la numeroase cursuri de spiritualitate în România și în străinătate. După ce s-a  înscris la cursurile Institutului Monroe, care i-au oferit experiențe relevante în legătură cu ceea ce îl preocupa și o conștientizare profundă a sinelui, precum și șansa să experimenteze tehnologia Hemi-Sync®, a ales să devină Outreach Trainer, pentru a-i ajuta și pe alții să se bucure de această metodologie și să își  îmbunătățească viața.

Cursul Lifeline a avut asupra lui un impact foarte profund și experiențele trăite l-au motivat să continue formarea, să se documenteze aprofundat în legătură cu existențele anterioare și să se perfecționeze în legătură cu terapia prin regresie în viețile trecute.

Cărțile lui Bob Monroe i-au răspuns la dilemele pe care le-a avut toată viața, iar utilizarea tehnologiei Hemi-Sync® i-a oferit oportunitatea de a-și lărgi sfera de cunoaștere și percepție.

tomakrle@yahoo.com

Tel: 0724-567 881

https://www.monroeinstitute.org/node/4387


Monica Georgescu
Trainer Outreach Monroe Institute

Monica

este născută în București, în anul 1975, în prezent este Trainer, licentiată în Informatică Economică, a lucrat 15 ani în funcții de management în diverse corporații, este fascinată de muzică, munte, sport, anatomia sufletului, practică Hatha Yoga și meditatia Laya Yoga de 14 ani, practică Theta Healing și este Astrolog.

În anul 2009 are prima experiență spirituală care îi va influența viața și îi va oferi răspunsuri la întrebarea CINE SUNTEM NOI? Experiența a inclus si o “iesire in afara corpului” OBE – out of body experience, iar de atunci explorează și experimentează acest fenomen încercând să atingă stări cât mai profunde ale conștiinței.Acela fost momentul în care a aflat despre TMI – The Monroe Institute, lider Mondial în cercetarea experiențelor și a stărilor de contiință extinsă și despre moștenirea lui Robert Monroe lăsată omenirii. Practic, Bob a fost ca un ghid pentru ea, pentru că a ajutat-o prin intermediul informațiilor împărtașite în cărțile sale, să ajungă la experiențe spirituale mult mai profunde.

Timp de aproape 10 ani explorează dimensiuni non-fizice  prin OBE și încercă să înțelegă din ce în ce mai adânc ființa umană.

Timp de mai mulți ani, a practicat diferite căi spirituale, tehnici și a studiat diverse tratate spirituale și de astrologie, încercând mereu să își cunoscă SINELE și să-și îmbogățească experiențele spirituale.

Participarea la majoritatea programelor rezidențiale TMI (Excursion, Sync-Creation, Gateway, Guideline, Lifeline, Starline1)  i-a oferit ocazia să aprofundeze, să exploreze și să înțeleagă mai multe despre dimensiunile non-fizice și, de asemenea, despre „infinitul” din NOI ca ființe. Toată cunoșterea pe care a dobândit-o prin experiențele personale îi oferă LIBERTATEA, BUCURIA ȘI FERICIREA de a trăi viața pe pământ.

Crede cu adevărat că fiecare dintre noi are  aceleași posibilități de a se cunoaște, de a se transforma și de a crește spiritual, prin  experimentarea stărilor de conștiință extinsă. Fiecare poate afla răspunsul la întrebarea –  CINE SUNT EU ȘI CARE ESTE MENIREA MEA ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ?… Iar TMI oferă instrumentele pentru a experimenta și explora anatomia sufletului uman și a diferitelor stări de conștiință, făra nicio dogmă, printr-o cale directă, rapidă și eficientă!

Cu multă bucurie si dăruire dorește să fie alături de cei care vor porni în cea mai frumoasă călatorie interioară, aceea de a se CUNOAȘTE în profunzime și de a-și cunoaște SINELE!

https://www.monroeinstitute.org/node/4384

Email: Monica.Georgescu@outlook.com
Tel:  0723-766 075


Laura Hanganu
Trainer Outreach Monroe Institute

Laura

Călătoria Laurei la Institutul Monroe a început în 2019, când un prieten i-a sugerat că ar putea găsi răspunsuri participând la Gateway Voyage. În cea mai mare parte a vieții sale, ea a studiat meditația cu diverși maeștri, dar a simțit întotdeauna că există mai mult decât atât. Încă din copilărie, Laura a avut experiențe și percepții non-fizice pe care nu și le putea explica, fiind într- o continuă căutare de răspunsuri și sensuri.

În calitate de hipnoterapeut clinic, a descoperit multiplele straturi ale existenței, fiind martora transformării oamenilor. Laura predă cursuri despre traumele din copilărie, eliberarea blocajelor și a limitărilor emoționale și a creat propriul program de meditație.

Deși iubește hipnoza, Laura consideră că programele Monroe reprezintă cel mai bun mediu pentru a explora, printr-o experiență directă, mai mult din Sinele Total. Instrumentele avansate ale Institutului Monroe oferă cadrul perfect pentru ca oamenii să descopere în mod corect și ușor că sunt mai mult decât corpul fizic.

După cinci ani de participare activă la programele Monroe, trainerul ei a invitat-o să aplice pentru a deveni Monroe Outreach Trainer, recunoscându-i viziunea profundă și originală. Ea o recomandă cu căldură pe Laura pentru profunzimea simțirii și a gândirii sale și ar participa cu plăcere la workshop- urile sale.

În calitate de Outreach Trainer, Laura se angajează să sprijine oamenii în descoperirea de sine, în accelerarea învățării despre propriului potential.

https://www.monroeinstitute.org/pages/trainer-laura-hanganu

www.laurahanganu.com

Email: laura@laurahanganu.com
Tel:  0722-335 014


Georgios Bagropoulos
Trainer Outreach Monroe Institute

Georgios (Iorgos)

Georgios Bagropoulos s-a născut la Atena, Grecia și în 2008 s-a mutat la Brașov, România pentru un nou început. Este un tehnolog care deține o diplomă de master de la Universitatea din Liverpool în Managementul Sistemelor Informaționale, un manager de proiect certificat, un coach executiv și evanghelist AI.

Georgios (Iorgos), de la o vârstă mica, a avut o deschidere firească către spiritualitate și către lumile non-fizice. Georgios a avut o experiență aproape de moarte și asta i-a dovedit că era mai mult decât corpul său fizic. Mai târziu a avut primul său OBE. Cu curiozitatea lui naturală a căutat diferite căi spirituale încercând să înțeleagă cine este.

În 2021, Georgios a participat la atelierul de excursie. S-a simțit imediat ca acasă. A participat, în decurs de 2 ani, la majoritatea programelor rezidențiale ale Institutului Monroe oferite în România. Experiența directă și cunoștințele dezvăluite din programele Institutului Monroe l-au ajutat să se conecteze din ce în ce mai mult cu eul său interior. El a experimentat cât de mult suntem mai mult din corpurile noastre fizice. A simțit dragostea, libertatea și fericirea existenței în diferite câmpii.

În 2023, Georgios a decis să devină trainer pentru a ajuta participanții la atelierele de Outreach să-și descopere propriul potențial și cu aceste cunoștințe și experiență, să creeze vieți mai vesele și mai complete.

https://www.monroeinstitute.org/pages/trainer-georgios-bagropoulos

metafisika.ro/

Email: georgios@metafisika.ro
Tel:  0732-768 744


____________________________________________________________________

Dr. Lorelei Nassar
Local Chapter Leader București – coordonator grupuri de întâlniri pentru meditații Hemi-Sync – activitate gratuită

Lorelei

Nascuta in Romania, Lorelei Nassar a studiat medicina dentara in Iasi pana in 1992, cand a parasit Romania pentru Israel , unde a locuit timp de 15 ani. Specializarea sa chirurgicala in Chirurgie Maxilo Faciala, realizata in spitalul Poryia de langa Marea Galileei , la nord de Nazareth, a fost completata de studii de Hipnoza Medicala desfasurate in Tel Aviv University si de licenta in Psihologie obtinuta dupa repatrierea sa, in Bucuresti. Master in Implantologie, ea conferentiaza in numeroase foruri in Romania si strainatate despre chirurgia dentara si reconstructii osoase, realizand cursuri de tehnica chirurgicala in Bucuresti, China, Finlanda, Suedia si Israel.
Lorelei a participat la seminariile TMI din Romania incepand cu 2014, iar in 2018 la seminarul OBE Intensive condus de William Buhlman la Institutul Monroe din Virginia, SUA si se afla in cursul unei formari in Psihologie Transpersonala cu lectori de renume Mondial.
Din 2015 Lorelei organizeaza la clinica ei intalniri periodice pentru meditatie cu tehnologia Hemi-Sync urmate de discutii pe aceasta tema, iar din 2018 conduce un “Local Chapter” in Bucuresti, “Local Chapter” insemnand intalniri non formale la care poate participa, in mod gratuity, oricine doreste sa asculte o mediatie Hemi-Sync. Intalnire dureaza cam 2 ore si se desfasoara intr-o atmosfera prieteneasca unde toata lumea este binevenita.
Lorelei a scris o carte despre tehnologia Hemi Sync si impactul experientelor de constienta extinsa asupra dezvoltarii personale, validate de noile descoperiri ale fizicii cuantice si neurostiinte, care acum este in curs de publicare.
Ea are o practica zilnica de yoga si meditatie, dublata de o efervescenta spirituala neobosita si o sete de explorare continua.
Daca doriti sa participati la una din intalnirele Local Chapter organizate de Lorelei, puteti sa o contactati:
Tel: 0747-538 288
Mail: lorelei2doc@yahoo.com; lorelei@drnassar.ro

https://www.drnassar.ro/